Expoziție de 25 de automobile Trabant pe Calea Victoriei în weekendul 4-5 iulie

Sectorul 9

Expoziție de 25 de automobile Trabant pe Calea Victoriei în weekendul 4-5 iulie

Weekendul acesta (4-5 iulie) se va desfășura o nouă ediție a proiectului „Străzi Deschise” sub tema „București retro: istorie, artă și automobile de colecție”.

O expoziție de automobile Trabant, un tur ghidat și mai multe ateliere fac parte din program. Primăria Capitalei a anunțat programul din acest weekend pentru „Străzi Deschise”, eveniment ce se desfășoară pe Calea Victoriei.

Calea Victoriei va fi pietonală în perioada 4-5 iulie. Sâmbătă, între 12:00 și 17:00, Calea Victoriei se transformă într-un mic muzeu urban în aer liber, prin expoziția „La plimbare cu Trabantul”, organizată de Pro Vehiculum Urbi, în colaborare cu Asociația Retromobil Club România.

Aproximativ 25 de automobile Trabant vor aduce în centrul Capitalei nostalgia unei epoci și farmecul uneia dintre cele mai recognoscibile mașini din istoria automobilului european, transmite PMB.

Publicitate
Ad Image

Duminică dimineață, între 10:00 și 11:30, bucureștenii sunt așteptați să ia la pas orașul, alături de Laurențiu Enache, la turul ghidat „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”, pe traseul Palatul CEC – Ateneul Român – o incursiune prin istoria și arhitectura uneia dintre cele mai frumoase zone ale Bucureștiului.

Tot duminică, între 12:00 și 19:00, zona Parcului Kretzulescu devine atelier în aer liber, prin demonstrațiile de pictură pe pânză realizate împreună cu Asociația Artiștilor Plastici din București.

Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, pe segmentul Bd. Dacia – Splaiul Independenței.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *