Ateliere și jocuri despre curaj, duminică, în curtea Bisericii Sfântul Elefterie

Sectorul 9

Ateliere și jocuri despre curaj, duminică, în curtea Bisericii Sfântul Elefterie

Duminică, 5 iulie, va avea loc evenimentul „Inimi curajoase”, organizat în curtea Bisericii Sfântul Elefterie cu ocazia Zilei Naționale a Curajului.

În curtea bisericii, cei mici vor putea participa la ateliere creative, vor asculta povești despre curaj și vor lua parte la jocuri interactive gratuite. Activitățile încep la ora 10:00, iar intrarea este liberă.

Evenimentul „Inimi curajoase” va deveni locul în care copiii vor descoperi că adevăratul curaj înseamnă bunătate, respect, empatie și dorința de a face bine. Organizatorii, cu sprijinul Părintelui Paroh Valer Ulican, își propun să aducă împreună copii și familii într-o atmosferă plină de veselie și voie bună.

De cele mai multe ori, atunci când vorbim despre curaj, ne gândim la eroi sau la fapte extraordinare. În realitate, pentru un copil, curajul poate însemna să își facă un prieten nou, să spună adevărul atunci când a greșit, să ceară ajutor sau să ia apărarea unui coleg.

Publicitate
Ad Image

Copiii se vor bucura de ateliere creative, povești despre curaj, jocuri interactive, „Copacul Curajului” și multe alte surprize. Parohia Sfântul Elefterie își dorește să promoveze valorile care formează caractere frumoase și să ofere copiilor o zi de neuitat, în care bucuria, prietenia și faptele bune vor fi în centrul fiecărei activități.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *