Nicușor Dan va participa la reuniunea Coaliției pentru Ucraina și la Ziua Națională a Franței

Sectorul 9

Nicușor Dan va participa la reuniunea Coaliției pentru Ucraina și la Ziua Națională a Franței

Nicușor Dan va participa în perioada 13-14 iulie, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina, concomitent cu ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței.

Vizita lui Nicușor Dan la Paris are loc la invitația omologului francez, Emmanuel Macron, potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială. Participarea președintelui Nicușor Dan la manifestările oficiale de la Paris „confirmă consistența Parteneriatului Strategic dintre România și Franța, precum și relația privilegiată dintre cele două țări și popoare”, notează Administrația Prezidențială.

Anul 2026 marchează centenarul Tratatului de prietenie franco-român, „simbol al solidarității și al angajamentului comun în sprijinul securității europene”.

Tema paradei militare de pe Champs-Élysées din acest an este „Redeșteptarea strategică a Europei”. România va fi reprezentată de 22 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, de garda Drapelului de Luptă și de un pluton. La parada militară, programată să înceapă la ora 11:00 în data de 14 iulie, șeful statului va fi însoțit de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru.

Publicitate
Ad Image

În cadrul vizitei sale la Paris, Nicușor Dan va participa și la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina, unde va evidenția legătura directă dintre securitatea Ucrainei și securitatea Europei, cu accent asupra Flancului Estic al NATO și al Uniunii Europene.

De asemenea, el va reafirma că sprijinul acordat Ucrainei pe toate palierele relevante rămâne esențial pentru stabilitatea și securitatea întregii regiuni. „Totodată, Președintele României va sublinia necesitatea ca Ucraina să poată negocia încheierea războiului dintr-o poziție de forță, astfel încât pacea obținută să fie una durabilă și justă.” În acest context, Coaliția de Voință este chemată să joace un rol esențial în implementarea unor garanții de securitate cuprinzătoare, menite să consolideze securitatea regiunii extinse a Mării Negre, a Flancului Estic și a întregului spațiu euro-atlantic, mai informează Administrația Prezidențială.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *