Prima zi a Festivalului Tatra, cu ultimele călătorii ale tramvaielor

Sectorul 9

Festivalul Tatra din București: Ultimele călătorii ale tramvaielor

Ieri, 11 iulie, a început Festivalul Tatra din București, un eveniment dedicat tramvaielor istorice ale capitalei, care își încheie activitatea după cinci decenii.

În prima zi a festivalului, tramvaiele Tatra au circulat pe liniile 1, 5, 10 și 21, oferind bucureștenilor ocazia de a călători cu aceste vehicule pentru ultima oară.

Festivalul se desfășoară în acest weekend și va continua și weekendul următor. Tramvaiele Tatra, cu 53 de ani de activitate pe străzile Bucureștiului, se vor retrage definitiv în depouri după festival.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – TPBI a publicat, pe pagina sa de Facebook, imagini din prima zi a festivalului, unde mulți bucureșteni s-au înghesuit să urce în tramvaiele Tatra, retrăind atmosfera unei epoci emblematice a transportului public din capitală.

Publicitate
Ad Image

Tramvaiele au fost pline de pasionați și călători care au dorit să imortalizeze ultimele călătorii ale acestor vehicule. Festivalul nu se limitează doar la ziua de ieri, ci va continua și mâine, precum și în weekendul 18-19 iulie.

Aceste tramvaie au fost fabricate în Cehoslovacia între anii 1973 și 1975, iar Bucureștiul a primit 121 de unități. De-a lungul celor 53 de ani, acestea au realizat mii de călătorii, devenind cele mai vechi tramvaie din oraș. Unii călători au spus că vor ca acestea să rămână pe traseu.

Bătrânele Tatra sunt ultimele tramvaie noi aduse din import în capitală. De la Tatra încolo, pe șine au început să circule doar tramvaie construite și/sau modernizate la uzinele RATB/STB URAC.

În plus, TPBI a anunțat că astăzi, 12 iulie, participanții vor avea parte de o surpriză. Între orele 10:30 – 12:30, tramvaiele T4R de pe linia 41 vor circula până la rondul de pe Bdul Expoziției, oferind ocazia de a face fotografii inedite. Totuși, aceste vehicule vor circula fără călători între Piața Presei și rondul de la Bdul Expoziției, deoarece acea linie nu este recepționată. Participanții pot ajunge acolo cu troleibuzul 93.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *