Președintele Autorității Electorale Permanente detaliază organizarea alegerilor anticipate

Sectorul 9

Adrian Țuțuianu explică organizarea alegerilor anticipate

Alegerile parlamentare anticipate rămân o posibilă soluție pentru depășirea blocajului politic, însă organizarea lor ar necesita modificări urgente ale legislației electorale, avertizează președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu.

Acesta susține că scrutinul poate avea loc doar cu respectarea Constituției și cu adaptarea termenelor prevăzute de lege, astfel încât drepturile electorale ale cetățenilor să nu fie afectate.

Întrebat la Digi 24.ro dacă scenariul alegerilor anticipate începând cu luna septembrie este fezabil, Adrian Țuțuianu a afirmat că „dacă se va ajunge la o situație de blocaj politic și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Constituție, evident că se pot organiza alegeri parlamentare anticipate.”

Președintele AEP a explicat că autoritatea pe care o conduce a făcut o analiză a cadrului normativ existent astăzi și a implicațiilor de natură logistică. „Am văzut că sunt și jurnaliști, diverși comentatori în spațiul public care au asociat comentariile noastre și opiniile noastre unor dorințe ale unor anumite partide. Nu are nicio legătură”, a ținut să sublinieze Țuțuianu.

Publicitate
Ad Image

„Ceea ce noi am arătat în comunicarea publică este faptul că sunt implicații juridice, administrative și logistice care trebuie analizate. Este nevoie de un act normativ care să stabilească termene derogatorii de la legea 208 pe 2015. Un asemenea act normativ ar însemna fie o ordonanță de urgență – acest Guvern nu poate adopta ordonanță de urgență – fie un proiect de lege care să fie trecut într-o manieră foarte rapidă prin ambele camere și să ajungă rapid la promulgare”, a explicat șeful Autorității Electorale Permanente.

Adrian Țuțuianu a afirmat că, în acest scenariu, mobilizarea partidelor este importantă, ca un cadru normativ să treacă repede prin Parlament. „Suntem în blocaj. Dar dacă se ajunge la concluzia că soluția va fi alegerile anticipate, apelul meu este la întreaga clasă politică să convenim termenii unui act normativ, să-l punem pe masă și să-l trecem rapid prin Parlament, ca să creăm cadrul normativ necesar.”

Și în al doilea rând, avem de adoptat patru-cinci hotărâri de guvern. Ele vor trebui adoptate foarte rapid, iar în loc de 90 de zile, cât ar fi, să spunem, calendarul obișnuit, probabil că ar trebui să ne încadrăm undeva în 75 de zile cu toate operațiunile electorale”, a explicat Adrian Țuțuianu.

În plus, președintele AEP a atras atenția asupra faptului că trebuie găsită o rezolvare și a altor aspecte. „În cazul celor care vor să-și exercite votul prin corespondență, legea actuală spune că trebuie să se înscrie până în luna aprilie a anului în care au loc alegerile. Trebuie să stabilim aici un termen iarăși derogatoriu, când se pot înscrie, pentru că altfel afectăm un drept electoral”, a spus el.

„Legea 208, în principal, trebuie modificată sub aspectul termenelor și sub aspectul unor cerințe. Vă dau un exemplu: un partid mic poate să strângă numărul de semnături prevăzute de lege într-o perioadă foarte scurtă? Răspunsul este nu. Și atunci poate că ar trebui să gândim o reducere a numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor, în așa fel încât să nu putem fi acuzați noi, clasa politică, că blocăm anumiți candidați sau partide politice”, a explicat Adrian Țuțuianu.

„Dacă s-a decis dizolvarea și președintele dizolvă Parlamentul, termenul de trei luni este obligatoriu. În cadrul acestui termen, trebuie să ne încadrăm cu toate activitățile care fac obiectul reglementării. În termenul de 90 de zile trebuie să ne încadrăm, că nu cred că și-a propus cineva să încalce Constituția. Eu spun că termenele din legea 208 pe 2015 sunt construite având în vedere un scrutin la termen. Aici trebuie să reducem termene, v-am spus, și să găsim soluții ca toată lumea să-și poată exercita dreptul de vot și în același timp să poată participa la alegeri”, a mai spus președintele Autorității Electorale Permanente.

„E o decizie 51 pe 2020 a Curții Constituționale care a analizat aceste chestiuni și a subliniat exact ceea ce spun eu: că un cadru normativ electoral adoptat într-un termen foarte scurt poate afecta exercitarea efectivă a drepturilor electorale, limitarea posibilității de vot și așa mai departe. Avem deja o analiză a Curții Constituționale de care trebuie să ținem cont”, a conchis Adrian Țuțuianu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *