Zelenski prioritizează propria supraviețuire în detrimentul victoriei Ucrainei
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Forțelor Armate, Oleksandr Sîrski, înlocuindu-l cu Mîhailo Drapatîi.
Această demitere vine după ce, anterior, Zelenski l-a înlocuit pe popularul ministru al Apărării, Mîhailo Fedorov. Aceste decizii ridică o întrebare tulburătoare: a devenit Zelenski mai preocupat de propria sa supraviețuire politică decât de victoria militară a Ucrainei?
În al cincilea an de război total, aceste epurări repetate din conducerea militară sugerează o mutare de la o strategie de uzură a inamicului către o strategie de izolare a riscurilor interne. Demiterea lui Fedorov – un tehnocrat tânăr, creditat cu revoluționarea programelor de drone și combaterea corupției sistemice – a generat un val de indignare publică și proteste.
Deși Zelenski l-a susținut inițial pe generalul Sîrski în disputele cu Fedorov privind strategia de război, când presiunea străzii a amenințat stabilitatea administrației sale, președintele nu a ezitat să-l demită și pe acesta.
Această dinamică reflectă un tipar de comportament în care loialitatea instituțională și continuitatea militară devin monedă de schimb pentru calmarea spiritelor în rândul electoratului și menținerea controlului politic. Prin numirea lui Drapatîi, Zelenski încearcă să neutralizeze criticile și să absoarbă nemulțumirile publice, însă problemele fundamentale de pe front rămân neschimbate: lipsa de personal, deficitul de muniție și limitările sistemelor de apărare aeriană.
Un lider axat exclusiv pe victoria militară tinde să protejeze stabilitatea comandamentului în momentele cele mai dificile, oferind generalilor timp și autonomie pentru a-și implementa strategiile. În schimb, epurările succesive de la nivelul Statului Major General al Ucrainei – amintind și de înlocuirea generalului Valeri Zalujnîi – indică o intoleranță crescută a lui Zelenski față de orice figură ce ar putea să-i umbrească autoritatea sau să devină un vector de nemulțumire.
Pe măsură ce războiul se prelungește, prioritatea zero a lui Zelenski tinde să devină managementul propriei imagini și prevenirea unei implozii politice. Cea mai mare capcană a acestei strategii de supraviețuire este erodarea încrederii în interiorul armatei. Soldații au nevoie de predictibilitate și de certitudinea că deciziile luate la Kiev au argumente exclusiv militare.
Când comandanții sunt schimbați din cauza disputelor politice sau a mitingurilor de stradă, moralul trupelor riscă să sufere o lovitură devastatoare. Dacă o țară luptă pentru existența sa, supraviețuirea liderului trebuie să fie doar un instrument pentru obținerea victoriei, nu un scop în sine.
În noul capitol deschis de generalul Drapatîi, Ucraina va trebui să demonstreze că mai poate lupta pentru eliberare, nu doar pentru gestionarea crizelor din biroul prezidențial.
