Foarte curând, va avea loc un nou târg de adopții ASPA
Un nou târg de adopții ASPA va avea loc în curând, aducând în Parcul Bazilescu 20 de căței în căutarea unor familii iubitoare.
Târgul se va desfășura sâmbătă, între orele 10:00 – 16:00. La eveniment, vor fi prezenți căței care doresc să își găsească un nou cămin. Asociația va aduce animăluțe din adăposturile ASPA din București, oferindu-le o nouă șansă de a fi adoptate.
Fiecare dintre acești căței promite să aducă dragoste, joacă și loialitate noilor lor stăpâni. ASPA a mai adăugat că toți câinii sunt vaccinați, deparazitați și microcipați, iar cei cu vârsta potrivită sunt sterilizați.
Dacă știi deja cine ți-a cucerit inima, nu trebuie să aștepți târgul. Îl poți adopta direct din adăpost. Detalii la 0741.817.863, a spus asociația printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Vom avea Woof Fest – Festivalul lui Bobiță, programat pentru 5 – 6 septembrie 2026. Acesta se va ține la Grădina ParkLake Shopping Center, cu acces liber pentru toată lumea.
În program, vor fi incluse zeci de activități pentru căței și stăpâni, food trucks și gustări delicioase, concursuri cu premii simpatice, o zonă de adopții, un târg dedicat prietenilor blănoși, photo corners instagramabile, muzică, relaxare și voie bună.

