Dan Tanașă: „Nu este acceptabil ca profesioniști autorizați să nu-și poată exercita meseria”
Deputatul Dan Tanașă a transmis miercuri întrebări parlamentare, solicitări și sesizări instituționale către Prim-ministrul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării, ANCPI, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Avocatul Poporului, Consiliul Concurenței și Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, solicitând clarificarea problemelor generate de adoptarea și aplicarea Legii nr. 267/2024 privind organizarea profesiei de geodez.
Demersurile vizează în primul rând situația profesioniștilor autorizați anterior de stat prin ANCPI, respectarea dispozițiilor tranzitorii ale legii, existența testului de proporționalitate prevăzut de dreptul Uniunii Europene, legalitatea procedurii de avizare și publicare a actelor Colegiului Geodezilor din România și reprezentativitatea structurilor de conducere ale noului organism profesional.
Articolul 43 din Legea nr. 267/2024 a instituit mecanismul tranzitoriu prin care persoanele deja autorizate de ANCPI trebuiau înscrise în noul sistem profesional. Aceste dispoziții trebuiau să garanteze continuitatea legală a activității profesioniștilor existenți, dar și posibilitatea acestora de a participa la organizarea noului organism profesional.
În practică însă, autorizații ANCPI nu au fost preluați ca atare. În locul mecanismului tranzitoriu, acestora le-au fost solicitate cereri individuale, documente suplimentare, taxe și cotizații pentru dobândirea drepturilor profesionale în cadrul CGR. Există inclusiv profesioniști care au depus documentele solicitate, au fost validați și înscriși în Colegiul Geodezilor, dar nu au primit dreptul de semnătură.
În aceste condiții, mii de profesioniști autorizați de stat se află într-o situație de insecuritate juridică și riscă să li se reproșeze exercitarea fără drept a profesiei pentru care statul român i-a autorizat anterior. „Vorbim despre profesioniști care nu încercau să intre pentru prima dată într-o profesie. Legea prevedea preluarea lor, nu o nouă autorizare.”, declară deputatul Dan Tanașă.
Nepreluarea profesioniștilor autorizați anterior ridică și o problemă privind modul de constituire și reprezentativitatea actualelor structuri ale Colegiului Geodezilor. Legea stabilește calitatea de membru al Colegiului în legătură cu dobândirea dreptului de semnătură. În același timp, constituirea CGR și desemnarea delegaților au fost realizate cu participarea persoanelor autorizate ANCPI, înainte ca acestea să fi fost preluate în noul sistem și înainte de emiterea noilor drepturi de semnătură.
Apare astfel o întrebare juridică esențială: în ce calitate au participat persoanele respective la constituirea Colegiului și la alegerea structurilor sale de conducere, dacă ulterior aceluiași corp de profesioniști i s-a condiționat calitatea de membru și exercitarea profesiei de obținerea dreptului de semnătură? „Cine a ales conducerea Colegiului și în ce calitate juridică a votat?”, întreabă Tanașă.
Prin demersurile transmise, deputatul Dan Tanașă solicită ANCPI și Ministerului Dezvoltării să precizeze dacă autorizațiile existente își păstrează efectele juridice și dacă profesioniștii autorizați anterior își pot continua activitatea fără certificatul emis de CGR. Guvernului și Secretariatului General al Guvernului li se cere să comunice dacă înaintea adoptării Legii nr. 267/2024 a fost efectuat testul de proporționalitate prevăzut de Directiva (UE) 2018/958 și Legea nr. 245/2020, cine l-a întocmit și unde a fost făcut public.
Ministerului Justiției i se solicită clarificări privind dreptul la muncă, securitatea juridică și legalitatea procedurilor de publicare, iar MAE este întrebat despre sesizările europene și eventualul risc al unei proceduri de infringement. Avocatului Poporului i se cere să explice de ce nu a sesizat Curtea Constituțională, în condițiile în care Curtea de Apel Brașov a dispus ulterior sesizarea CCR cu privire la Legea nr. 267/2024.
Consiliul Concurenței a fost sesizat cu privire la posibilele bariere de acces la profesie rezultate din condiționarea exercitării acesteia de apartenența la organizația profesională, dreptul de semnătură, taxe și cotizații. Totodată, Regiei Autonome „Monitorul Oficial” i-a fost solicitat dosarul administrativ care a stat la baza publicării Regulamentului de organizare și funcționare și a Codului deontologic ale CGR, inclusiv avizele ANCPI, corespondența, eventualele solicitări de completare și versiunile succesive ale actelor.
„Am sesizat toate instituțiile care au competențe în această problemă. Instituțiile trebuie să răspundă cu documente. Trebuie să aflăm de ce preluarea prevăzută de art. 43 nu a fost realizată, în ce condiții a fost constituit organismul profesional și aleasă conducerea acestuia, unde este testul de proporționalitate prevăzut de dreptul european și dacă ANCPI a avizat formele finale ale actelor publicate în Monitorul Oficial.”, a mai declarat Dan Tanașă.
Demersurile transmise la 19 august 2026 urmăresc obținerea documentelor și răspunsurilor oficiale necesare pentru clarificarea situației juridice create prin aplicarea Legii nr. 267/2024.

