Activități în București: tocăniță, Festa di Rusalii, Carnavalul Baloanelor și târguri de adopții, 29-31 mai

Sectorul 9

Activități în București: tocăniță, Festa di Rusalii, Carnavalul Baloanelor și târguri de adopții, 29-31 mai

Weekendul bate la ușă și, la fel ca de obicei, aduce cu el multe evenimente interesante.

Avem târguri de adopții, ateliere pentru copii, Străzi Deschise, Zâmbet de copil, bucurie din Cer, Festa di Rusalii în Piața Italiană, Carnavalul Baloanelor și multe altele. Dacă nu știi cum să-ți petreci timpul cu prietenii sau cu familia, poți consulta lista noastră. Avem de toate pentru toți.

Festa di Rusalii, în Piața Italiană, e în weekend

Piața Italiană își deschide oficial porțile pe 30 și 31 mai 2026, între 11:00 și 22:00. Se lansează cu un brunch comunitar „Tutti a Tavola”, concerte live, DJ seturi și o zonă specială pentru copii. Intrarea e liberă. Vor fi două zile de mâncare, muzică, degustări, artă și ceva ce bucureștenii cer de mult – un loc viu, în care să stai pe scaun și să nu te grăbești. Cam ca în Italia.

Publicitate
Ad Image

Tocăniță pentru toți Bobiță e în acest weekend

Sâmbătă, 30 mai, va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Tocăniță pentru toți Bobiță”. Asociația Speranța organizează periodic acest eveniment, în care alături de alte asociații, de data aceasta Asociația Ramses, dar și personalități din sport, teatru, lumea filmului sau persoane publice din viața mondenă gătesc o masă caldă pentru cei peste 500 de căței din adăpost. La ediția aceasta va fi prezent comediantul Bogdan Drăcea. Intrarea este liberă.

Carnavalul Baloanelor este în acest weekend

Carnavalul Baloanelor e în perioada 30 mai–1 iunie la Sweet Adventure București. Printre surprizele de la eveniment se numără dans, numere de magie, piese de teatru și degustări de dulciuri. Intrarea este liberă. Programul evenimentului include diverse activități, cum ar fi dansul printre baloane de săpun, spectacole de magie și ateliere de creație.

Muzeul Copiilor se redeschide în acest weekend

Sâmbătă, 30 mai, se redeschide Muzeul Copiilor. Vor fi noi expoziții educative și interactive sub conceptul denumit generic „Ocolul Pământului în 50 de misiuni”. Picii vor avea parte de o călătorie prin cele 7 continente. Aceștia se vor „deghiza” în detectivi ce trebuie să recupereze „Dosarele Continentelor” — informații pierdute despre civilizații, animale, natură, monumente și culturi din întreaga lume. Accesul se efectuează astfel: Pe baza unei rezervări prealabile online. Cele 3 expoziții se vizitează separat. Biletele pot fi cumpărate și direct de la recepția Muzeului Copiilor, în limita locurilor disponibile pentru fiecare tur.

Târg de adopții ASPA, în acest weekend

ASPA a anunțat că-n acest weekend este programat un nou târg de adopții. Iubitorii de animale pot veni în Parcul Izvor pentru a-și găsi un nou prieten. Față de alte evenimente, acesta de sâmbătă va aduce la locație și pisicuțe care-și caută o nouă familie iubitoare. Târgul de sâmbătă din Parcul Izvor este un moment pe care mulți îl așteaptă. Acela de a găsi un cățeluș sau o pisicuță pentru a adopta. Târgul va avea loc pe 30 mai, între orele 10:00 – 16:00, iar toate animalele sunt pregătite pentru a fi adoptate.

Zâmbet de copil, bucurie din Cer e în weekend

În acest weekend, pe 30 mai, va avea loc evenimentul „Zâmbet de copil, bucurie din Cer”. Acesta va avea loc în curtea Bisericii Sfântul Elefterie. Activitățile vor începe de la ora 10:00. Intrarea este liberă, dar s-a făcut pe bază de înscriere. Picii vor putea participa la ateliere de pictură, vor putea picta pe pietre sau pe tricouri, ateliere de colorat, jocuri de societate, activități de lucru manual (brățări, art & craft și alte creații).

Cinema sub Clar de Lună e și vinerea asta

Programul „Cinema sub clar de lună” de la Promenada Mall a revenit. Pe terasa mall-ului de pe Calea Floreasca, bucureștenii vor putea viziona: Vineri (29 mai), în program este, tot de la ora 20:00, filmul „Dineu cu vecinii de sus”, o comedie spaniolă spumoasă lansată în anul 2020. Intrarea este gratuită.

Avem Străzi Deschise și în acest weekend

Pe bucureșteni îi așteaptă un nou weekend de Străzi Deschise. Organizatorii au transmis că weekendul acesta, o parte din universul Haferland ajunge pe Calea Victoriei, la Străzi Deschise. Pe 30 mai, în zona Statuii Iuliu Maniu, bucureștenii sunt invitați să descopere, pentru câteva ore, atmosfera uneia dintre cele mai frumoase întâlniri cu patrimoniul săsesc, înainte de revederea din august, la cea de-a XIV-a ediție a Săptămânii Haferland. Între 16:00 și 19:00, orașul se colorează cu povești, tradiții și gesturi meșteșugite. Manuela Ivan va susține un atelier de pictură pe mobilier săsesc, transformând un cufăr tradițional într-o piesă plină de culoare, iar publicul va putea descoperi un photo corner inspirat de atmosfera Haferland și cărți poștale care deschid drumul către programul complet al festivalului. De la 17:00, muzica paradei Jugendblaskapelle Kronstadt va aduce energie și bucurie pe promenada urbană, într-un moment care leagă orașul de tradiție, comunitate și patrimoniu viu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *