Artizani străini aduc frumuseți la Balkanik Festival, ediția a XIII-a în acest weekend
În acest weekend, 28-30 august, va avea loc Balkanik Festival în Parcul Tei. Bucureștenii se vor aduna pe malul lacului cu muzică și voie bună.
Tema de anul acesta este „Sounds of Heritage. The Rhythm of Now”. Printre surprizele pregătite în cadrul acestei ediții se numără și meșteșugari străini. La târgul de meșteșuguri de la Balkanik, tradițiile se întâlnesc cu materiale, forme și idei reinterpretate și aduse cu grijă în prezent.
Printre artizanii străini care vor lua parte la eveniment se numără: HAYASA — bijuterii din argint 925, lucrate manual în Armenia, cu rodii, cruci armenești, simboluri ale eternității și alte motive din patrimoniul armean; Strixart — accesorii din piele lucrate manual, cu accent pe material, textură și detaliu; MANUK Crafts by Hrant Jaghinyan — printuri, obiecte textile și piese din lut în care ornamentul armenesc, litera și imperfecțiunea asumată se întâlnesc; Tahmineh Reborn — textile recuperate și transformate în obiecte purtabile, realizate manual de Tahmineh; Art by Maya — bijuterii handmade cu flori reale sau modelate manual sunt încorporate în rășină transparentă, păstrând forma, culoarea și delicatețea florilor într-un obiect pe care îl vei purta cu grijă.
Vă invităm să-i descoperiți, să le ascultați poveștile și să vă bucurați de arta lor la Balkanik Festival. Abonamentele sunt disponibile la 180 lei + taxe, în număr limitat, pe LiveTickets și IaBilet. Promoția 3+1 gratuit la abonamente este în desfășurare, de asemenea, în număr limitat. Biletele pe zile sunt disponibile la prețul de 130 lei + taxe. Începând de vineri, 28 august, prețurile cresc la 250 lei + taxe pentru abonamente.
Organizatorii au spus că vor fi două scene, una principală și una din Poieniță. Pe acestea, vor urca mai mulți artiști cu diferite genuri de muzică. Iată programul complet: Scena Principală: Vineri, 28 august 18:00 – Alai Obor – Parcul Tei cu Kristijan Azirović Orkestar; 18:30 – Kristijan Azirovic Orchestra; 20:30 – SHIRAN & BAKAL; 21:30 – Ladaniva. Sâmbătă, 29 august 17:30 – Romica Puceanu Reimagined; 19:30 – BaBa ZuLa; 21:30 – Taraf de Caliu. Duminică, 30 august 17:30 – Bubliczki; 19:30 – Cümbüş Cemaat; 21:30 – Zdob și Zdub.
Scena din Poieniță: Vineri, 28 august ora 16:00 – DJ Set Andrei Constantinescu. Sâmbătă, 29 august ora 14:00 – DJ Set Andrei Rautu și Cheia Do; de la ora 16:00 – DJ Set DjKeti Lula Baluba. Duminică, 30 august ora 14:00 – DJ Set Raj și Andreea Pietrosel.
Și pentru că unele dintre cele mai bune întâlniri muzicale se întâmplă tocmai atunci când e loc de improvizație, Balkanik deschide anul acesta și spațiu pentru momente inedite de jam session, au precizat organizatorii într-un comunicat. Txana Ībã Hunikuîn & guests vor avea un jam session deschis întâlnirilor dintre muzicieni și limbaje muzicale, sâmbătă, de la ora 16:00. Apoi, duminică, de la aceeași oră, va fi un Jam Session Lăutăresc, în care muzica se construiește pe loc, din schimburi între instrumentiști, teme cunoscute și improvizație.
Cei interesați trebuie să știe că abonamentele sunt disponibile la 180 lei + taxe, în număr limitat, pe LiveTickets și IaBilet. De asemenea, încă este valabilă promoția 3+1 gratuit la abonamente, într-un număr limitat. Există și opțiunea de bilete pe zile, în valoare de 130 lei + taxe.
Vor fi și petreceri în două spații diferite. Iată programul pentru Balkanik After Dark: Vineri, 28 august – Kundalini Pool Bar (Parcul Studențesc Tei, Strada Oltețului nr 30) De la 23:30, Kottarashky & Sando aduc live în noapte colaje sonore balcanice și acordeon live ale proiectului bulgar. De la 01:00, petrecerea continuă cu Daniel Mitulescu & Radio Barbă – DJ set. Sâmbătă, 29 august – Forge Bucharest De la 23:30, pe terasă, Ligia Keșișian feat. Lucaz Molinaz, alături de vioară și acordeon, continuă noaptea într-un DJ set world music cu intervenții live. În interior, Valerius (K.not.K) preia pupitrul pentru un set dansant, în paralel.
Acesul la acestea: posesorii de abonament Balkanik Festival au acces gratuit la ambele afterparty-uri; posesorii unui bilet de o zi plătesc 50 lei vineri și 40 lei sâmbătă; pentru cei care vin exclusiv la afterparty, accesul costă 80 lei vineri și 70 lei sâmbătă.

