Carmina Burana, premieră în aer liber la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău, cu 100 de artiști

Sectorul 9

Carmina Burana, premieră în aer liber la Grădina de Vară din Parcul Herăstrău, cu 100 de artiști

Carmina Burana, o lucrare emblematică a muzicii clasice, va fi pusă în scenă în premieră în aer liber, la Grădina de Vară din parcul Herăstrău, pe 17 iulie.

Concertul va reuni pe aceeași scenă trei soliști lirici de prestigiu: Ștefan Von Korch (tenor), Oana Maria Șerban (soprană) și Fang Shuang (bariton). Acest eveniment face parte dintr-o serie limitată de spectacole organizate la teatrul de vară, care se află în proces de modernizare după ce a trecut în administrarea PMB.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a spus că acum spațiul arată rău și că nu este folosit la adevărata sa valoare. De altfel, doar opt spectacole sunt programate în vara acestui an, a transmis PMB.

La acest eveniment, soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii Pitești și de Corul Filarmonicii Oltenia Craiova, sub direcția muzicală a dirijorului Alexandru Ilie. Spectacolul va implica peste 100 de participanți în compartimentul artistic.

Publicitate
Ad Image

Pentru melomani, reprezentația va însemna o oportunitate rară de a-l asculta pe tenorul Ștefan von Korch în partitura sa „semnătură”, acesta deschizând de-a lungul carierei Festivalul Palermo Classica din Italia, dar și multe stagiuni ale filarmonicilor naționale cu Carmina Burana.

Linia solistică va fi întregită de soprana Oana Maria Șerban, recent aplaudată pe scena Operei Naționale din București în „Bărbierul din Sevilla”, și de baritonul Fang Shuang, apreciat în spectacole puse în scenă la Opera Comică pentru Copii.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alexandru Ilie, invitat frecvent pe scenele filarmonicilor naționale și dirijor permanent la singurul teatru de operetă și musical din București și la Opera Comică pentru Copii.

Carmina Burana, cea mai cunoscută lucrare vocal-simfonică din lume, include celebra secvență corală „O Fortuna”, un simbol al forței și dramatismului în muzica clasică. Lucrarea a fost compusă de Carl Orff între 1935 și 1936 și a avut premiera pe 8 iunie 1937 la Frankfurt.

Lucrarea se bazează pe un manuscris medieval, având la bază 254 de poezii scrise între secolele XI–XIII în latină, germană medievală și franceză veche. Orff a selectat 24 de texte, transformându-le în cantata monumentală aplaudată astăzi peste tot în lume, structurată în 24 de tablouri ce explorează teme precum destinul, natura și dorința.

Reprezentația se va deschide cu „O Fortuna”, tema centrală ce evocă soarta și natura schimbătoare a vieții, continuând cu tablouri ce ilustrează primăvara, viața în tavernă și curtea iubirii, încheind tot cu celebra melodie „O Fortuna”.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Constantin Tănase.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *