Competiție internațională de magie la cel mai mare festival pentru familii

Sectorul 9

Competiție internațională de magie în timpul celui mai mare festival pentru familii

Wonder Family Fest, cel mai mare festival dedicat familiilor din România, aduce anul acesta, la Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Magie ASTRALIS, după o absență de aproape un deceniu.

În acest context, iluzioniști și magicieni din șase țări vor oferi numere spectaculoase în mijlocul publicului. Momentul culminant al festivalului va avea loc pe 2 august, pe scena principală, unde se va desfășura Gala Festivalului Internațional de Magie ASTRALIS.

Competiția, ce revine după aproape un deceniu de absență, marchează includerea festivalului în circuitul mondial al competițiilor de magie organizate sub egida FISM, cea mai prestigioasă organizație mondială dedicată artei iluzionismului.

În perioada 31 iulie – 2 august, publicul va păși într-un univers în care imposibilul devine posibil, prin spectacole de magie, momente interactive și demonstrații susținute de unii dintre cei mai apreciați iluzioniști ai momentului. Accesul la toate evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Magie este gratuit, în baza biletului sau abonamentului de acces la Wonder Family Fest.

Publicitate
Ad Image

Concurenți din Italia, Germania, Spania, Polonia, Bulgaria și România vor concura pentru Trofeul ASTRALIS. Printre artiștii confirmați se numără: Dario Adiletta, Leonardo Fanelli, Matteo Cucchi, Nicola Lazzarini, Davide Spada din Italia, Christian Bizau din Germania, Luis Enrique Macias Hermida din Spania, Radek Hoffman din Polonia, Bojidar Kolev din Bulgaria, Rareș Baba și Mario Popescu din România.

Sâmbătă și duminică, pe 1 și 2 august, pe aleile din Wonderland, vor avea loc spectacole de Street Magic, oferind momente interactive din mijlocul spectatorilor. Gala Internațională de Magie ASTRALIS va fi un eveniment deosebit, unde finaliștii vor evolua în fața unui juriu internațional și a publicului, iar câștigătorul Trofeului ASTRALIS va fi desemnat la final.

Festivalul Internațional de Magie a fost organizat pentru prima dată în anul 2014, de Mario Dance Atelier, în parteneriat cu Iluzionist Shop, având ca scop crearea unui reper dedicat excelenței în arta iluzionismului. Odată cu ediția din 2016, Festivalul și-a consolidat statutul de eveniment internațional.

Ediția din 2026 reprezintă un moment de referință în istoria festivalului. Pentru prima dată, competiția este inclusă în circuitul internațional FISM, organizația care coordonează cele mai importante festivaluri și campionate de magie din lume.

Componența juriului, formată din personalități importante ale iluzionismului mondial, garantează prestigiul competiției. Detalii și informații legate despre întreg programul Wonder Family Fest sunt disponibile pe site.

Wonder Family Fest se prezintă ca un eveniment care reunește generațiile, oferind un program diversificat, care include artiști din diverse genuri muzicale. Printre aceștia se numără Fantomel & Kate Linn, OMERIT, Boney M. Xperience și Kaoma, alături de mulți alții.

Ediția din 2026 va include noi experiențe și spații tematice, precum RemediumLand, dedicat sănătății familiilor, și zona Vel Pitar, unde aroma pâinii se îmbină cu bucuria jocului. Festivalul este conceput integral în jurul conceptului de familie, reunind părinți, copii, adolescenți și bunici într-un univers dedicat distracției și relaxării.

Ediția 2025 a atras aproape 60.000 de participanți, transformându-se într-o experiență completă, care depășește granițele unui eveniment obișnuit.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *