Mihail Dan Dojană critică modul în care România și-a gestionat sectorul energetic și pune sub semnul întrebării condiționalitățile asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Într-o intervenție publică, acesta susține că România a redus capacități de producție înainte de a avea suficiente alternative și afirmă că PNRR exercită o presiune politico-economică asupra țării.
Tema energiei revine în centrul dezbaterii publice, într-un moment în care prețurile, securitatea energetică și capacitatea României de a produce suficientă electricitate sunt subiecte cu impact direct atât asupra populației, cât și asupra economiei.
Într-un fragment video distribuit pe rețelele sociale, Mihail Dan Dojană critică deciziile luate în ultimii ani în domeniul energetic și susține că România se confruntă cu un paradox: vorbește despre nevoia de energie, în timp ce anumite capacități tradiționale de producție au fost reduse sau închise.
„Urlăm că nu avem energie, dar au închis tot ce producea energie în România”, afirmă Dojană în intervenția sa.
Mihail Dan Dojană: România trebuie să își protejeze securitatea energetică
Mesajul transmis de Mihail Dan Dojană este construit în jurul ideii că politica energetică trebuie analizată în primul rând prin prisma securității energetice a României.
Acesta pune sub semnul întrebării ritmul în care sunt retrase anumite capacități de producție și atrage atenția asupra riscului ca acestea să dispară înainte ca noile investiții să poată furniza suficientă energie pentru consumul intern.
Din perspectiva sa, tranziția energetică nu ar trebui să însemne reducerea capacității României de a produce energie în interiorul țării.
Discuția este importantă inclusiv pentru mediul de afaceri. Costul energiei influențează producția industrială, agricultura, transporturile și prețurile finale plătite de consumatori.
Astfel, problema nu privește doar factura lunară la electricitate, ci și competitivitatea economiei românești.
Critici dure la adresa PNRR
În aceeași intervenție, Mihail Dan Dojană face o afirmație mult mai dură în legătură cu PNRR.
„PNRR este un mijloc de șantaj asupra noastră, a românilor”, susține acesta, descriind mecanismul drept o formă de presiune politico-economică.
Afirmația reprezintă poziția exprimată de Dojană și trebuie diferențiată de mecanismul oficial prin care funcționează Planul Național de Redresare și Reziliență.
PNRR presupune acordarea finanțărilor europene în funcție de îndeplinirea unor jaloane și ținte negociate între România și instituțiile europene. Componenta energetică a planului urmărește, între altele, decarbonizarea sectorului, înlocuirea treptată a producției pe bază de cărbune și lignit și dezvoltarea capacităților de energie regenerabilă.
PNRR și închiderea capacităților pe cărbune
Tocmai această legătură dintre finanțările europene și reformarea sectorului energetic reprezintă unul dintre punctele centrale ale criticii formulate de Mihail Dan Dojană.
Documentele europene prevăd o tranziție de la producția de electricitate pe bază de cărbune și lignit către surse cu emisii mai reduse și capacități regenerabile. Planul României include un calendar de eliminare treptată a acestor capacități până în 2032, concomitent cu investiții în energie regenerabilă, infrastructură și flexibilizarea sistemului energetic.
Din perspectiva susținătorilor acestei strategii, obiectivul este modernizarea sistemului energetic și reducerea emisiilor.
Criticii ridică însă o altă problemă: ce se întâmplă dacă vechile capacități sunt retrase mai rapid decât pot fi construite și conectate noile capacități?
Aceasta este și direcția argumentului formulat de Dojană.
România dispune de un mix energetic divers
România se află într-o poziție aparte în regiune datorită diversității surselor sale de energie.
Țara produce electricitate din hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, energie eoliană și energie solară.
În acest context, dezbaterea privind politica energetică nu se limitează la alegerea dintre energie convențională și energie verde.
Miza este capacitatea României de a construi un sistem în care energia să fie suficientă, stabilă și disponibilă la un preț competitiv, inclusiv atunci când producția din surse dependente de vreme scade.
Pentru populație, acest lucru se traduce prin facturi și siguranța alimentării. Pentru economie, înseamnă costuri de producție și capacitatea companiilor românești de a concura cu firmele din alte state europene.
Tranziția energetică, între modernizare și securitate
România trebuie să împace în următorii ani două obiective majore.
Pe de o parte, există necesitatea modernizării sistemului energetic și a investițiilor în surse noi de producție.
Pe de altă parte, țara trebuie să păstreze suficientă capacitate disponibilă pentru a evita vulnerabilitățile și o dependență excesivă de importuri în momentele în care producția internă nu acoperă consumul.
Este exact punctul în care disputa devine atât economică, cât și politică.
Pentru Mihail Dan Dojană, principala întrebare este dacă angajamentele asumate de România au fost construite în jurul interesului energetic național sau dacă anumite decizii au fost luate pentru îndeplinirea unor condiții externe.
Cine răspunde pentru strategia energetică a României?
Dincolo de declarațiile politice, tema ridicată în intervenție rămâne una importantă: ce strategie energetică va avea România după finalizarea actualelor programe europene?
Închiderea unei capacități de producție este relativ ușor de cuantificat. Mult mai important este ce apare în locul ei, cât de repede poate fi construit și dacă noua producție poate funcționa atunci când sistemul are nevoie de energie.
În următorii ani, succesul tranziției energetice va fi măsurat nu numai în megawați instalați, ci și în prețul energiei, stabilitatea sistemului și capacitatea României de a-și alimenta populația și economia.
Intervenția lui Mihail Dan Dojană readuce astfel în dezbatere relația dintre PNRR, politica energetică a României și securitatea energetică, dar și o întrebare care va rămâne relevantă mult după încheierea programului:
poate România să își modernizeze sectorul energetic fără să renunțe la capacitatea de a-și produce singură energia de care are nevoie?
