Tur ghidat în Băneasa pentru bucureșteni, cu scopul de a proteja zona
Asociația Străzi pentru Oameni continuă seria tururilor civice dedicate locuitorilor care își doresc să înțeleagă mai bine orașul în care trăiesc și să se implice activ în dezvoltarea lui.
Sâmbăta aceasta, bucureștenii sunt invitați în cartierul Băneasa. Ediția dedicată cartierului Băneasa promite o incursiune într-o zonă cu o identitate aparte. „Hai cu noi pe urmele unei istorii puțin cunoscute, ale unui prezent plin de farmec și ale unui viitor ce merită protejat prin implicarea noastră!” au scris cei de la Străzi pentru Oameni pe Facebook.
La turul civic, bucureștenii vor afla mai multe despre patrimoniul cultural și arhitectural al zonei Băneasa, dar și despre modul în care comunitățile locale pot influența deciziile administrative. Accentul este pus pe implicarea civică și pe informarea cetățenilor cu privire la instrumentele prin care pot transmite sesizări și propuneri către autorități.
Inițiativa își propune să formeze comunități unite și active, capabile să contribuie la dezvoltarea unui oraș mai prietenos, mai accesibil și mai bine organizat.
Turul Civic este o invitație la dialog, fiind un proiect de conștientizare creat pentru a încuraja implicarea cetățenilor în viața comunității și în transformarea spațiului urban. Prin aceste plimbări ghidate, organizate în diferite cartiere din București și din împrejurimi, participanții descoperă poveștile mai puțin cunoscute ale orașului, analizează exemple de bune practici în urbanism și discută despre problemele care le afectează calitatea vieții de zi cu zi.
Bucureștenii sunt așteptați la plimbare sâmbătă, pe 23 mai, la ora 11. Locul de întâlnire este stația STB Gara Băneasa, pe partea cu Parcul Regele Mihai I. Turul durează trei ore.
Participarea la tur este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrierile se pot face completând formularul de AICI. Trebuie doar să completezi numele complet și o adresă de e-mail validă. În cazul unor eventuale modificări care pot ține de condițiile meteo, vei fi anunțat în timp util. Hurry up! Mai sunt doar câteva locuri.


Da, sigur că un tur ghidat va salva Băneasa de la distrugere… Asta e România, frate! 😅 Iar ne luăm țeapă cu inițiative care nu duc nicăieri.
E o inițiativă bună, dar sincer, nu se schimbă nimic în țara asta. Suntem de râs cu promisiuni și acțiuni superficiale. 🤷♂️.
Hai că poate iese ceva din toată treaba asta! Eu încă sper ca bucureștenii să se implice mai mult pentru a proteja natura! 🌳✨.