Un lider PSD cere demiterea consilierului lui Mugur Isărescu pentru cumul de venituri

Sectorul 9

Un neomarxist propagandist

Senatorul PSD, Daniel Zamfir a reacționat virulent pe rețelele de socializare, acuzându-l pe consilierul Eugen Rădulescu de dublă măsură și „propagandă”, după ce acesta a avertizat că România se afla pe drumul spre un dezastru economic.

Zamfir a notat pe Facebook că „dinozaurii n-au dispărut. S-au reinventat la BNR. Cu o obrăznicie fără margini, un îmbuibat de la BNR care cumulează pensia uriașă cu salariul uriaș, fost marxist trecut la neomarxiști, vorbește ca ultimul propagandist cu deprinderi vechi.”

Acesta a cerut demiterea lui Rădulescu de către conducerea Băncii Naționale a României. „Să spui că „vom ajunge să mâncăm scoarță de copac” în calitate de consilier al Guvernatorului BNR, îl obliga pe Mugur Isărescu să-l demită rapid pe inconștientul consilier, octogenarul Eugen Rădulescu”, conchide Zamfir.

Reacția dură a senatorului PSD a venit în urma avertismentului lansat de consilierul guvernatorului BNR. Acesta a susținut că starea economică a României a fost grav afectată de politicieni, în special de PSD și a avertizat că „vom ajunge să mâncăm scoarță de copac”, după retrogradarea în categoria „junk”.

Publicitate
Ad Image

„Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern. Capitalurile vor ieși din România, spre încântarea decerebraților care vor să rămânem cu industria calului și să mâncăm fructe de pădure. Nu vor mai fi nici de-astea – vom mânca iarbă și scoarță de copac”, a transmis luni Eugen Rădulescu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *