Alexandra Căpitănescu va participa la Rockstadt Extreme Fest 2026

Sectorul 9

Alexandra Căpitănescu urcă pe aceeași scenă cu The Prodigy și Marilyn Manson la Rockstadt Extreme Fest 2026

Alexandra Căpitănescu se va alătura formațiilor The Prodigy și Marilyn Manson pe scena Rockstadt Extreme Fest 2026.

Cel mai mare festival de muzică heavy metal din Europa de Est își continuă extinderea pentru ediția 2026, prima care va avea loc în noua locație din Ghimbav, Brașov, și adaugă cinci nume românești în line-up: Alexandra Căpitănescu, Pârnaie, Reverse The Moment, Rotheads și Underwaves.

Prezența Alexandrei Căpitănescu marchează un moment important al ediției, artista ajungând pe scena Rockstadt într-un context post-Eurovision, după cel mai vizibil moment al carierei sale de până acum. Căpitănescu este câștigătoare a sezonului 11 „Vocea României” și va urca pentru prima dată pe scena festivalului, într-un context diferit și în fața unui nou public.

Pârnaie este una dintre cele mai relevante apariții recente ale scenei hardcore punk din România. Formată în București, trupa a lansat albumul de debut „Prima abatere” în 2024, urmat de „Liberi” în 2025. Cu versuri directe și un mesaj antifascist asumat, Pârnaie și-a construit rapid o identitate distinctă în undergroundul local.

Publicitate
Ad Image

Reverse The Moment, înființată la Oradea în 2016, combină influențe de metalcore, alternative metal și synthwave. În 2026, trupa a lansat al doilea album de studio, „Hell Is a Familiar Place”, produs de Dan Niculescu (June Turns Black). Cu apariții alături de Infected Rain, Dirty Shirt și Days of Confusion, formația ajunge la Rockstadt în acest an cu cel mai matur material din cariera sa.

Rotheads reprezintă una dintre prezențele constante ale scenei românești de old school death metal. Cu o discografie construită în jurul influențelor death metalului suedez clasic și lansări apreciate în undergroundul european, formația bucureșteană completează line-up-ul extrem al Rockstadt Extreme Fest 2026.

Underwaves, formată la Brașov în 2017, îmbină alternative metalul cu influențe metalcore moderne. După participarea la Rockstadt în 2019, formația și-a extins activitatea prin concerte internaționale și lansări precum „Chapter II” și „Ghostweight”. Revenirea la festival marchează o nouă etapă pentru una dintre trupele active ale noii generații de alternative metal din România.

Odată cu noile confirmări din line-up-ul Rockstadt Extreme Fest 2026, festivalul lansează și campania specială de bilete HEY JUNE SALE, o fereastră limitată de achiziție dedicată fanilor care vor să își asigure accesul la ediția din 2026, desfășurată pe parcursul a 5 zile de festival, la prețuri preferențiale.

Rockstadt Extreme Fest este cel mai mare festival de muzică heavy metal din Europa de Est și, în cei 12 ani de existență, a devenit mai mult decât un eveniment. Este o comunitate construită în jurul autenticității, loialității și apartenenței. Ediția din 2026 aduce o nouă locație de 70.000 de metri pătrați în Ghimbav, județul Brașov, peste 100 de trupe pe trei scene și headlineri internaționali precum The Prodigy, Sabaton, Helloween, Marilyn Manson, Lamb of God, Godsmack, Black Label Society, In Flames, Arch Enemy, Airbourne, The Gathering și Satyricon. Festivalul are loc în perioada 27–31 iulie 2026.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *