Străzi deschise anulate pe 13-14 iunie, circulație normală pe Calea Victoriei
Primăria generală a transmis că nu vor fi Străzi Deschise în acest weekend, 13 – 14 iunie.
Calea Victoriei nu va fi pietonală în acest final de săptămână, astfel că traficul rutier se va circula în mod obișnuit. Anunțul administrației locale a fost dat pe pagina de Facebook a evenimentului.
Organizatorii au spus că este vorba de o mică pauză a acestui eveniment din București, care va reveni weekendul viitor, 20 – 21 iunie. Atunci, Calea Victoriei va fi pietonală și se vor pregăti mai multe activități, ateliere, spectacole și tururi, după cum este tiparul de la Străzi Deschise.
Sezonul de Străzi Deschise a început pe 25 aprilie și va ține până-n toamnă. Weekend de weekend, sunt organizate spectacole de teatru și dans, concerte, parade, ateliere pentru copii, flashmob, activități sportive și proiecte dezvoltate împreună cu instituții culturale, artiști independenți și asociații locale. La fiecare ediție, este o temă diferită.
În acest weekend, va avea loc Festivalul Plăcintelor Brașovene în Parcul IOR. Aici, bucureștenii și turiștii vor găsi tarabe cu preparate dulci și sărate, amplasate lângă Biserica Maramureșeană din parc.
Mai jos este lista sortimentelor de plăcinte ce se vor găti acolo: brânză și mărar, cașcaval, șuncă și cașcaval, brânză dulce și stafide, Finetti, gem de căpșuni și gem de vișine. În plus, nu vor lipsi tradiționalele preparate de la festivalurile culinare, cum ar fi kurtos proaspăt copt, clătite pentru toate gusturile, langoși pufoși, miere naturală de la producători, fructe de sezon, grătar autentic cu mici, cârnați și alte preparate tradiționale.

