Tur ghidat în Pădurea Băneasa, marți seară, pentru a explora fluturii de noapte
Marți, 18 august, va avea loc turul ghidat „Seară de mister în Pădurea Băneasa”.
Între orele 20:30—22:30 bucureștenii vor avea ocazia să descopere fluturii de noapte. Evenimentul este organizat de Asociația Parcul Natural București.
Punctul de întâlnire este Aleea Privighetorilor 31-35, mai precis locul de joacă de lângă Casa Albă. Intrarea este liberă, dar se face pe baza completării unui formular. Locurile la turul ghidat sunt limitate la 30, în ordinea înscrierii.
Copiii sunt primiți cu mare bucurie (și se vor bucura la rândul lor), doar să ne spuneți cu câți veniți. Participanții vor avea ocazia să se lase purtați în lumea misterioasă a lepidopterelor nocturne prin poveștile savuroase ale colegului nostru biolog. Pe un ecran alb scăldat în lumină ultravioletă, sperăm să avem onoarea de a fi vizitați de vedete precum molia leopard, molia sfinx sau molia elefant.
Organizatorii au transmis că bucureștenii vor descoperi secrete fascinante despre aceste creaturi misterioase și rolul lor vital în natură. Vor descoperi niște specii timide de fluturi pe care doar cei care fac nopți albe au uneori șansa să-i cunoască.
În România există circa 4200 de specii de fluturi, dintre care majoritatea covârșitoare (circa 4000 de specii) sunt fluturi de noapte. Cu toate astea, cei mai cunoscuți și mai studiați sunt fluturii de zi. Fii tu primul dintre prietenii tăi care le acordă atenție și respect acestor OGs!
Nu uita: lanterna, curiozitatea, simțul umorului, au transmis organizatorii.

